Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Reguli clare in privinta limitarii epidemiei COVID-19

26 Februarie 2020
Lugoj Info.ro -Reguli clare in privinta limitarii epidemiei COVID-19 foto : Lugoj Info (ARHIVA)

Ministerul Sanatatii a emis astazi Ordinul ministrului Sanatatii pentru instituirea masurii de carantina a persoanelor în situatia de urgenta de sanatate publica internationala determinata de infectarea cu COVID-19 si stabilirea unor masuri în vederea prevenirii si limitarii efectelor epidemiei.

Cuptorul cu lemne

Conform documentului, se instituie masura de carantina pentru toate persoanele asimptomatice care se întorc din zonele cu transmitere comunitara extinsa. Carantina va dura o perioada de 14 zile si va fi organizata în spatii special amenajate. De asemenea, persoanele care au calatorit în ultimele 14 zile în localitati din zonele afectate de COVID-19, altele decat cele cu transmitere comunitara extinsa, se vor autoizola la domiciliu 14 zile, timp în care vor fi monitorizate de catre directiile de sanatate publica si prin intermediul medicului de familie. Masura se aplica si membrilor de familie care locuiesc la acelasi domiciliu. Persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu li se vor pune la dispozitie informatii detaliate referitoare la masurile de igiena individuala ce trebuie respectate în caz de epidemie. 

Pana în prezent, persoanele care vin din China continentala-Provincia Hubei (inclusiv orasul Wuhan), orasele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo, Taizhou din Provincia Zhejiangsau din una din cele 12 localitati din Italia intra în carantina timp de 14 zile, în spatii special destinate în acest scop, imediat dupa revenirea în Romania. De asemenea, persoanele din alte provincii/orase din China continentala si din alte localitati din Regiunile Lombardia si Veneto intra în auto-izolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat dupa revenirea în Romania.

Lista zonelor cu transmitere comunitara extinsa si a altor zone afectate de COVID-19 - actualizata:

China continentala Provincia Hubei (inclusiv orasul Wuhan), Orasele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo,Taizhou din Provincia Zhejiang

Localitati din Regiunile Lombardia si Veneto: Vo Euganeo , Codogno, Castiglione, 'Adda Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano

Localitate din Regiunea Piemonte: Cumiana

La intrarea în carantina se efectueaza un test pentru COVID-19 persoanelor asimptomatice venite din zonele afectate. În scopul asigurarii asistentei medicale a persoanelor carantinate, directiile de sanatate publica judetene si cea a municipiului Bucuresti nominalizeaza unitatile sanitare responsabile de pe raza judetului. Persoanele pentru care se stabileste masura de carantinare în spatiile special amenajate sau izolare la domiciliu au dreptul la concediu medical conform OUG 158 din 2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate. 

Persoanele simptomatice care întrunesc criteriile definitiei de caz si care se prezinta la o unitate sanitara, raman în aceasta unitate, în izolare, li se recolteaza o proba care va fi transportata la cel mai apropiat centru de testare în regim de urgenta. În cazul în care testul este pozitiv pacientul va fi transferat la cea mai apropiata sectie / spital de boli infectioase. Persoanele simptomatice care întrunesc criteriile definitiei de caz, vor fi izolate în sectiile / spitalele de boli infectioase unde li se vor recolta probe respiratorii, conform metodologiei de supraveghere in vigoare, aflata pe site-ul INSP-CNSCBT. Transportul probelor recoltate se va face în aceleasi conditii de siguranta ca si probele de gripa si testarea se va face la cel mai apropiat laborator sectiile / spitalele de boli infectioase. Iesirea din carantina dupa o perioada de 14 zile, cat si la externarea din spital daca pacientul este clinic sanatos se va face dupa efectuarea a 2 teste negative pentru COVID-19 efectuate la un interval minim de 24 ore. Directia de Sanatate Publica judeteana si cea a municipiului Bucuresti comunica administratorului centrului de carantina încheierea perioadei de carantinare si se deplaseaza pentru eliberarea avizelor epidemiologice. Dezinfectia spatiilor de carantinare se efectueaza de catre administratorul centrului sub îndrumarea Directiei de Sanatate Publica, dupa ce persoana / persoanele vor parasi spatiul. 

În functie de evolutia situatiei epidemiologice si confirmarea a mai mult de trei cazuri de infectie cu noul coronavirus, cu legatura epidemiologica între ele, în aceeasi comunitate se poate decide declararea carantinei într-o comunitate.