Creste capacitatea de vaccinare la Lugoj. Inca doua fluxuri de vaccinare deschise la sala de sport “Lavinia Milosovici” pentru imunizarea cu vaccinul Astra Zeneca

08 Februarie 2021
Lugoj Info.ro -Creste capacitatea de vaccinare la Lugoj. foto : Lugoj Info.ro (Arhiva)

Lugojul isi creste capacitatea de vaccinare in urmatoarele zile.

Directia de Sanatate Publica Timis a anuntat deschiderea a inca doua fluxuri de vaccinare, la sala de sport “Lavinia Milosovici”. In acest moment, vaccinarea se face cu Pfizer si Modern pe doua fluxuri, astfel ca in zilele urmatoare vor fi patru fluxuri. Înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începand de miercuri, 10 februarie, si se adreseaza persoanelor care, potrivit Strategiei nationale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice si lucratorii care desfasoara activitati în domenii esentiale. Modalitatile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atat prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cat si prin call center, la numarul unic 021. 414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecarui judet în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinare-covid.gov.ro. Pentru gestionarea cu eficienta a procesului de vaccinare la nivel national, Comitetul National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a elaborat si transmis personalului specializat Procedura de vaccinare împotriva COVID-19 cu AstraZeneca, document care prevede conditiile si modul de stocare, depozitare, transport si distributie, cu asigurarea lantului de frig, monitorizarea reactiilor, precum si managementul stocurilor si al pierderilor. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene si, implicit, în Romania. În urma recomandarilor transmise de Ministerul Sanatatii, Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDMR), precum si de Grupul Stiintific din CNCAV, tinand cont de precizarile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) si de studiile disponibile pana la momentul autorizarii conditionate de punere pe piata, în Romania, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandata pentru grupa de varsta 18-55 de ani, cu posibilitatea cresterii acestui interval, în functie de aparitia noilor date stiintifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele doua doze este de 8 saptamani.