Vremea urmează un scenariu schimbător în următoarele două săptămâni la Lugoj, dar și în întreg Banatul, potrivit estimării realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
În prima zi a intervalului, regimul termic va fi unul normal pentru finalul de noiembrie. Ulterior, atmosfera se va încălzi, iar marți, 25 noiembrie, media maximelor va atinge aproximativ 14 grade Celsius, valori mult peste cele obișnuite pentru această perioadă.
După acest episod mai blând, schimbarea va fi bruscă: în următoarele trei zile temperaturile vor scădea cu aproximativ 8 grade, iar vremea va deveni rece. Spre finalul lunii, valorile diurne vor reveni treptat spre limitele normale ale sfârșitului de toamnă.
În primele zile din decembrie se vor atinge din nou maxime de 9–11 grade, însă, începând cu 4 decembrie, regimul termic va intra iar într-o fază descendentă. Minimele vor crește până în dimineața de 26 noiembrie, când vor ajunge la aproximativ 7 grade, apoi vor coborî și vor oscila între 1 și 3 grade Celsius.
Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în prima săptămână a intervalului analizat, semn că instabilitatea atmosferică se va menține.





