vineri, 6 martie 2026
11.8 C
Lugoj
spot_img

Și-a dat demisia! Floroni recunoaște că este în incompatibilitate și își pregătește ieșirea din politică

Data:

spot_img
spot_img

Președintele USR Lugoj, Erwin Floroni, și-a prezentat demisia din funcția ocupată în Consiliul de Administrație al Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj. În documentul de demisie, Floroni confirmă existența unei stări de incompatibilitate și așteaptă decizia definitivă a Agenția Națională de Integritate, care, cel mai probabil, ar putea aduce o interdicție de a mai ocupa funcții publice pentru o perioadă de câțiva ani.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Alături de Floroni și-au depus demisiile din CA-ul spitalului și consilierii Țepeș Paleu, tot din partea USR, dar și social-democratul Subțire. Cei trei vor fi înlocuiți chiar în această săptămână, când este programată o ședință de Consiliu Local.

Deși a fost extrem de vocal atunci când asupra unor politicieni locali au existat suspiciuni de încălcare a legii, Floroni nu a comentat până în acest moment situația în care se află. Demisia din funcția deținută în CA este considerată tardivă și nu va avea niciun efect asupra deciziei Agenției Naționale de Integritate.

„Demisia unui consilier municipal dintr-un Consiliu de Administrație nu îl absolvă automat de o eventuală stare de incompatibilitate. Potrivit prevederilor din Codul administrativ al României și Legea nr. 161/2003, incompatibilitatea încetează din momentul renunțării la una dintre funcții, însă situația existentă anterior poate fi analizată și constatată ulterior de Agenția Națională de Integritate. Astfel, demisia produce efecte pentru viitor, eliminând conflictul de funcții, dar nu anulează eventualele consecințe aferente perioadei în care cele două calități au fost exercitate simultan. În cazul în care se constată existența unei stări de incompatibilitate, pot interveni măsuri prevăzute de lege, inclusiv încetarea mandatului sau interdicția de a mai ocupa o funcție publică pentru o perioadă determinată”, au explicat surse juridice pentru LugojInfo.ro.

Aproape sigur, deznodământul în cele trei cazuri va fi pierderea mandatelor de consilieri și interdicția de a mai candida timp de trei ani. Este pentru prima dată când asupra unor consilieri lugojeni sunt dovedite acte de incompatibilitate care pun sub semnul întrebării activitatea lor politică și administrativă.

Dacă Floroni preferă să nu facă declarații publice, liderii USR de la nivel județean se pregătesc să îl înlocuiască de la conducerea filialei lugojene, primele nume vehiculate fiind cele ale consilierului Marius Savu sau ale muzeografului Oliviu Gaidoș.

foto: USR Lugoj

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Lugoj Info - Stiri online din Lugoj
Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.