Autoritatile vor sa scape de cozile de la ghisee. Termenul de valabilitate al pasapoartelor ar putea fi schimbat

22 Noiembrie 2017
Lugoj Info.ro -Termenul de valabilitate al pasapoartelor ar putea fi schimbat

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani în strainatate.

Proiectul prevede o serie de modificari legislative privind cresterea valabilitatii pasaportului simplu electronic si clarificarea situatiilor în care poate fi solicitat un pasaport simplu temporar.

“Prin proiectul de lege, propunem dublarea termenului de valabilitate a pasaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu varsta de peste 25 de ani. Optiunea a tinut cont de faptul ca dupa aceasta varsta, schimbarile de fizionomie sunt mai putin accentuate. De altfel, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pasapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani.Pentru copiii cu varsta de pana la 12 ani, pasaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu varsta cuprinsa între 12 si 25 de ani va fi valabil 5 ani. Pentru ca una dintre cauzele cozilor din timpul verii are legatura cu faptul ca un numar mare de cetateni prefera sa solicite un pasaport simplu temporar, propunem limitarea situatiilor în care se poate solicita în regim de urgenta un pasaport temporar“, au declarat reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne pentru Lugoj Info.ro.

În prezent, o persoana poate solicita în regim de urgenta un pasaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fara a i se cere sa dovedeasca urgenta invocata, ceea ce a încurajat foarte multi cetateni sa opteze pentru acest tip de pasaport atunci cand au uitat sa-si faca din timp documentul de calatorie sau cand nu au dorit sa astepte timpul necesar realizarii unui document electronic.

Prin proiectul de lege se propune ca pasaportul temporar sa fie eliberat în termen scurt (de la doua ore pana la maxim trei zile), cum se întampla în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligatia prezentarii documentelor care dovedesc urgenta, precum:

- situatii obiective în care, din motive de sanatate, familiale sau profesionale, este necesara si urgenta prezenta persoanei pe teritoriul altui stat si nu este timp pentru emiterea pasaportului simplu electronic

- minorul urmeaza sa se deplaseze în strainatate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fara de care viata ori sanatatea îi este pusa în pericol.

Persoanele care declara ca nu doresc sa li se elibereze un document electronic pot opta pentru un pasaport temporar, care însa le va fi eliberat în termenul legal prevazut pentru eliberarea pasaportului simplu electronic.