Parabo Market

Zeci de lugojeni s-au trezit cu politia la usa. Cinci dintre ei au fost sanctionati contraventional

25 Septembrie 2018
Lugoj Info.ro -Zeci de lugojeni s-au trezit cu politia la usa

Politistii lugojeni desfasoara in aceste zile mai multe verificari si controale la detinatorii de caini periculosi.

Oamenii legii au anuntat ca actiunile vor avea loc pana la sfarsitul anului si deja au fost aplicate cateva sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea legislatiei privind regimul de detinere a acestor caini. Controalele la Lugoj se fac, in cele mai multe cazuri, numai de politisti, insa la actiuni pot participa si reprezentanti ai Asociatiei Chinologice Romane, ai Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Timis, precum si medici veterinari care urmaresc aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci cand se constata abateri de la normele legale.

Ce trebuie sa stie detinatorii sau proprietarii de caini periculosi ori agresivi:

Baza legala pentru derularea activitatilor cu caini periculosi sau agresivi este constituita din prevederile O.U.G. 55/2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi si ale Legii nr. 60/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2002.

Potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 55 din 2003 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi (art.1), prin caini periculosi se întelege cainii apartinand urmatoarelor rase, grupate în doua categorii:

  1. a) categoria I: cainii de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor;
  2. b) categoria a II-a: cainii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor.

Prin caini agresivi se întelege (art. 2) orice caine care, fara sa fie provocat, musca sau ataca persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice caine care participa la lupte între caini sau care a fost antrenat în acest scop. Potrivit legislatiei, proprietarii sau detinatorii cainilor periculosi ori agresivi trebuie sa aiba varsta minima de 18 ani, sa aiba capacitate deplina de exercitiu si sa nu fi fost condamnati pentru comiterea vreunei infractiuni contra persoanei.

De asemenea, acestia au obligatia sa depuna la sediul politiei în a carei raza teritoriala este situat imobilul în care este detinut cainele, o adeverinta în fotocopie, eliberata de Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala, din care sa rezulte încadrarea cainelui în categoriile prevazute la art. 1, precum si o declaratie pe propria raspundere cuprinzand urmatoarele date:

  • numarul de identificare al cainelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
  • efectuarea vaccinarii antirabice si a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • efectuarea sterilizarii cainilor prevazuti la art. 1 lit. a);
  • existenta unei asigurari de raspundere civila pentru eventualele pagube produse de cainii prevazuti la art. 1 lit. a).

În cazul schimbarii adresei imobilului mentionat la alin. 1 proprietarii de caini încadrati la art. 1 au obligatia sa depuna, în termen de 48 de ore, la sediul politiei în a carei raza se afla, noua adresa.

Pierderea sau decesul unui caine încadrat la art. 1, precum si înstrainarea cainilor încadrati la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul politiei în a carei raza se afla imobilul de detinere al cainelui.

Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum si în alte locuri publice, cu exceptia drumurilor publice si a cailor de acces catre acestea, este interzis.

Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) în partile comune ale imobilelor în care sunt detinuti, pe drumurile publice si pe caile de acces catre acestea este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti în zgarda si lesa sau ham de catre proprietar ori de catre detinatorul temporar.

Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. b), precum si al exemplarelor cu potential agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum si în partile comune ale imobilelor este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti în lesa de catre o persoana care îndeplineste conditiile prevazute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru caini accesul cainilor prevazuti în prezentul alineat este permis fara botnita si fara lesa;  

Se interzice:

  • organizarea luptelor între caini, antrenarea cainilor în acest scop si participarea cu caini la astfel de lupte, indiferent carei rase îi apartin cainii;
  • importul sau comercializarea cainilor prevazuti la art. 1 lit. a
  • reproductia cainilor prevazuti la art. 1 din Ordonanta care nu au acte de origine recunoscute de Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala;
  • abandonarea cainilor prevazuti la art. 1, art. 2 alin. 1 si la art. 6 alin. 4.