Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Razie la firmele care exploateaza lemn pe raza Ocolului Silvic Lugoj. Trei amenzi si peste o suta de metri cubi confiscati

10 Iulie 2019
Lugoj Info.ro -Razie la firmele care exploateaza lemn pe raza Ocolului Silvic Lugoj

Mai multe firme care lucreaza pe raza Ocolului Silvic Lugoj au fost verificate saptamana trecuta in baza unui plan de actiune care se numeste “Scutul Padurii”.  

Cuptorul cu lemne

La razie au participat politistii din cadrul Compartimentului de Combatere a Delictelor Silvice, dar si specialisti din cadrul Directiei Silvice Timis. Echipele de control au facut verificari în partiziile aflate în exploatare, pe raza Ocolului Silvic Lugoj.

“În perioada 01 – 07 iulie , politistii Compartimentului de Combatere a Delictelor Silvice împreuna cu specialisti din cadrul Directiei Silvice Timis au actionat în baza planului comun de actiune „Scutul Padurii”, în scopul prevenirii si combaterii ilegalitatilor în domeniul silvic. Astfel, în urma activitatilor desfasurate, la 2 societati comerciale de pe raza municipiului Lugoj, au fost aplicate un numar de 3 sanctiuni contraventionale, pentru expedierea, transportul, primirea, depozitarea sau prelucrarea de catre detinatorii depozitelor a materialelor lemnoase fara provenienta legala si detinerea de materiale lemnoase fara documente legale, în valoare totala de 8.000 lei. Politistii au procedat la confiscarea cantitatii totale de 120,36 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 21.085 lei. De asemenea au fost identificati un numar de 46 de arbori prejudiciati în timpul exploatarii, fiind calculata o valoare totala a pagubelor de 3585 lei. Politistii efectueaza în continuare cercetari pentru a stabili cu exactitate cauzele si împrejurarile comiterii faptelor”, a anuntat IPJ Timis.