Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian
Ponderal

Cunosti un tanar cu probleme financiare? Mol Romania vrea sa ii plateasca scoala de soferi

28 Noiembrie 2019
Lugoj Info.ro -Cunosti un tanar cu probleme financiare?

MOL Romania si Fundatia Pentru Comunitate au lansat cea de-a 5-a editie a programului „Permis pentru viitor”.

Cuptorul cu lemne

Prin acest program cei doi parteneri acopera costurile obtinerii permisului de conducere de orice categorie pentru tinerii cu posibilitati materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o conditie sau poate fi un avantaj în obtinerea unui loc de munca sau în mentinerea si extinderea atributiilor de serviciu existente. Solicitarile de finantare pot fi depuse online sau prin posta pana la data de 25 ianuarie 2020. Se pot înscrie tinerii din medii defavorizate, cu varste cuprinse între 17 si 25 de ani, care doresc sa obtina permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze si tramvaie). În cadrul celor patru editii ale programului de pana acum, 69 de tineri au obtinut permis de conducere: 60 categoria B, 8 categoria C si un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilitati. Alti 57 de beneficiari sunt programati pentru sustinerea examenului sau se afla în diferite faze ale cursurilor scolii de soferi. „Începand din acest an solicitarile de finantare se pot transmite online, dar avand în vedere si conditiile celor care nu dispun de instrumente de comunicare electronica, primim înscrieri si prin posta, pe suport de hartie. Pe perioada de înscriere, timp de doua luni, asiguram informare permanenta pentru cei interesati. Este important ca fiecare solicitant sa-si gaseasca un mentor, un îndrumator pentru perioada cursurilor scolii de soferi si a pregatirii pentru examen. Asteptam solicitari motivate clar, din care sa reiasa necesitatea si beneficiul scontat al obtinerii permisului de conducere”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundatiei Pentru Comunitate.

Mai multe detalii despre programul „Permis pentru viitor” si formularul de înscriere se pot descarca de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro si www.molromania.ro. Termenul final pentru depunerea solicitarilor este 25 ianuarie 2020.