GYM PELE

Haos! Decizii stangace ale primarului, in plina criza provocata de coronavirus

09 Martie 2020
Lugoj Info.ro -Decizii stangace ale primarului, in plina criza provocata de coronavirus foto: youtube.com

Primarul Francisc Boldea isi dovedeste din nou incapacitatea de a gestiona problemele orasului.

In plina criza provocata de infectiile cu coronavirus, Boldea anunta decizii care ii bulverseaza pe lugojeni. In timp ce directorii de institutii cer administratiei locale fonduri pentru achizitia de dezinfectanti, primarul a sustinut dimineata ca cel putin scolile au suficienti bani si trebuie sa se descurce. Mai multi sefi de unitati scolare au declarat pentru Lugoj Info.ro ca primarul habar nu are ce vorbeste in conditiile in care de la bugetul local au fost primite sume de bani infime pentru curatenie si dezinfectie. Functionarii din primarie recunosc ca Boldea bate campii si cred ca primarul ar trebui sa raspunda rapid cererilor facute de sefii de institutii, inclusiv cele venite de la unitatile de invatamant. Banii erau oricum insuficienti iar problemele legate de coronavirus vor adanci si mai mult aceste probleme. La amiaza, Boldea a revenit si a anuntat disponibilitatea de a acorda bani scolilor pentru achizitia de dezinfectanti, probabil dupa ce subordonatii i-au spus ca de fapt lipsesc banii de la scoli. O alta decizie controversata anuntata de primar a fost aceea referitoare la inchiderea targului de la marginea orasului. Boldea a iesit in presa, luni dimineata, anuntand ca oborul nu se inchide, iar cateva ore mai tarziu a declarat ca acesta va fi totusi inchis. Mai multi consilieri locali, inclusiv din PSD, s-au declarat dezamagiti ca nu s-a cerut o intalnire de urgenta a Consiliului Local cu reprezentantii serviciilor de urgenta pentru a fi stabiliti pasii din perioada urmatoare. Faptul ca Boldea ia deciziile de unul singur sau cu niste subalterni incompetenti a facut ca primarul sa se balbaie in plina criza. Desi mai multe primarii din tara au anuntat ca au anulat evenimentele care presupun adunari publice, la Lugoj spectacolele tinute la Teatrul Municipal, institutie subordonata lui Boldea, are programate evenimente pana la sfarsitul lunii. Conducerea teatrului nu a fost chemata nici macar la discutii pentru a fi consultata cu privire la masurile ce ar urma sa fie luate preventiv inaintea acestor spectacole.