CADASTRU SISTEMATIC

08 Septembrie 2021
Lugoj Info.ro -CADASTRU SISTEMATIC

Informăm deținătorii de terenuri agricole că, în perioada 06.09.2021-06.04.2022, la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Lugoj, se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale 7, 11, 15, 35, 36, 39, 46, 49.

Lucrările se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară demarat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară(ANCPI), în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. La sediul Primăriei Municipiului Lugoj, pe site-ul autorității publice locale www.primarialugoj.ro, pe site-ul Agenției Naționale De Cadastru Și Publicitate Imobiliară, în piața agroalimentară a municipilui Lugoj,  sunt afișate reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică, precum și situația desfășurării lucrărilor de înregistrare sistematică. La sediul Primăriei Municipiului Lugoj, Compartimentul Agricol-Cadastru, camera 215, a fost înființat un punct de informare cu program în zilele de MARȚI-JOI-VINERI între orele 14:00-15:00.