Acuzatiile la adresa pompierilor, neintemeiate. S-a facut tot ce e omenesc, chiar si mai mult decat atat

16 Mai 2022
Lugoj Info.ro -Acuzatiile la adresa pompierilor neintemeiate

Incendiul care a cuprins casa fostului primar i-a facut pe unii apropiati ai lui Francisc Boldea sa lanseze acuzatii la adresa pompierilor care au intervenit pentru stingerea focului.

Salvatorilor li s-a reprosat faptul ca nu au intervenit rapid si, in plus, autospecialele ar fi fost insuficiente, fapt ce ar fi dus la cresterea pagubelor. Reprezentantii ISU Timis sustin ca la incendiul de pe strada Libertatii au fost folosite mai multe autospeciale, inclusiv o cisterna de 5000 de litri adusa de la Buzias. La 30 de minute de la apelul la 112, un alt incendiu a fost anuntat la Pietroasa Mare unde au fost directionate echipaje de la Buzias si Topolovat tocmai pentru ca fortele de la Lugoj sa se concentreze pe incendiul de la casa fostului primar si pentru a limita extinderea. Pompierii recunosc ca au fost nevoiti sa alimenteze masinile cu apa la marginea Lugojului, de la o fabrica, insa timpul nu a fost unul mare, astfel ca nu a fost nici macar un moment in care autospecialele sa nu aiba apa, desi ar fi fost de mare ajutor daca pe strada s-ar fi aflat hidranti. Acuzatiile la adresa pompierilor aduc in prim plan problema lipsei hidrantilor de pe strazile Lugojului, situatie care ii impiedica pe salvatori sa intervina rapid. Hidrantii de la care ar fi trebuit sa se alimenteze autospecialele pompierilor ar fi trebuit sa se afle pe fiecare strada, insa fosta administratie condusa chiar de catre Francisc Boldea ar fi uitat montarea lor, chiar daca lugojenii au platit pentru ei. Coincidenta sau nu, tocmai luna trecuta un procuror apropiat fostului primar a clasat dosarul Hidroconstructia unde una dintre acuzatii era tocmai aceea ca Primaria Lugoj a platit hidrantii dar acestia nu exista. De remarcat ar mai fi ca o parte dintre cei care s-au plans ca pompierii s-au miscat greoi sunt aceeasi care au semnat ca lucrarile celor de la Hidroconstructia sunt in regula, asta desi retelele de apa sunt praf iar lugojenii nu pot avea presiune la robinet. Apa ar trebui sa ajunga la ei fara probleme prin retelele noi. Acuzati pe nedrept, pompierii au anuntat salvarea unor bunuri in valoare de aproximativ 200.000 de euro. Incendiul a pornit de la un aparat de gatit lasat nesupravegheat.