INCHIRIERE HALE LUGOJ

Inceput de an prost pentru zeci de soferi. Aproape o suta de amenzi date de politistii rutieri, duminica, pe drumurile din zona Lugoj

16 Ianuarie 2023
Lugoj Info.ro - Aproape o suta de amenzi date de politistii rutieri, duminica, pe drumurile din zona Lugoj

Ziua de duminica, nu va fi uitata prea curand, de aproape o suta de soferi.

Politistii rutieri au actionat, duminica, timp de cateva ore, pe drumurile din zona Lugojului, inclusiv pe breteaua de urcare pe A1. Politistii au anuntat ca in numai opt ore, au fost legitimate 101 persoane, controlate 98 de autovehicule si retinute, in vederea suspendarii, 4 permise de conducere (2 pentru viteza si 2 pentru depasire). Pe timpul actiunii au fost aplicate 85 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 18.995 de lei, dintre care 51 pentru viteza, 10 pentru nepurtarea centurii de siguranta, 2 pentru efectuarea neregulamentara a manevrei de depasire, iar restul de 24, pentru alte abateri. Oamenii legii au anuntat ca actiunea a avut ca scop prevenirea unor evenimente grave. Saptamana trecuta, doua persoane au murit in zona localitatii Lugojel, dupa ce o masina a fost lovita de doua autotrenuri.