joi, 5 martie 2026
14.8 C
Lugoj
spot_img

Specialiștii lui Dobra se lasă așteptați. Întârzie măsurile împotriva firmelor care fac intervenții în carosabil, dar și „magia” pentru rețelele de apă vechi de zeci de ani

Data:

spot_img
spot_img

Starea drumurilor din municipiul Lugoj lasă, în continuare, de dorit. În prag de iarnă, aproape toate străzile reprezintă un adevărat pericol pentru participanții la trafic, iar soluțiile lipsesc. Câștigător al alegerilor din vară, Călin Dobra a promis că va aduce în primărie specialiști care vor rezolva majoritatea problemelor. Deocamdată, foarte activ pe rețelele de socializare, Dobra s-a făcut remarcat doar la o depunere de coroane și pe afișele electorale ale lui Ciolacu. În ceea ce privește situația drumurilor, măsurile sunt în așteptare, în condițiile în care noul primar nici măcar nu și-a completat echipa cu care va lucra în următorii patru ani, semn că preluarea mandatului nu se face atât de ușor.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Urmează ca în câteva luni, sperăm nu ani, Dobra să ne explice cum îi va convinge pe cei de la firmele care introduc utilități și deteriorează carosabilul să refacă drumul în cel mai scurt timp. O altă soluție „magică” este așteptată și pentru rezolvarea problemelor legate de rețelele de apă, care au fost realizate în btaie de joc, inclusiv când el era consilier, iar orașul era condus de PSD și colegul său de partid, Francisc Boldea.

Zilele acestea, mai multe mașini au fost avariate după ce au trecut peste o groapă nesemnalizată în carosabil, pe strada Banatului, iar un alt autovehicul a căzut într-o groapă plină cu apă pe splaiul Corneliu Coposu, unde a apărut o avarie la rețeaua de apă. Meridian a reparat avaria și a nivelat drumul, însă conducta, veche de câteva zeci de ani, s-a fisurat din nou. Un șofer nu a văzut groapa acoperită cu apă și a intrat cu mașina în ea. În ambele cazuri, gropile nu erau semnalizate.

FOTO: Liliana-Dana Ciuferescu via Facebook.com

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Lugoj Info - Stiri online din Lugoj
Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.