Paturile au ajuns la depozit in urma cu trei saptamani si, conform mai multor reprezentanti ai spitalului, s-a luat aceasta decizie pentru ca in momentul de fata unitatea spitaliceasca nu are un spatiu de depozitare. Managerul spitalului din Lugoj, Florin Voichescu, sustine ca initial paturile s-au aflat la adapost de intemperii si au ajuns sa stea sub cerul liber doar de cateva zile. Voichescu spune ca doar o parte dintre acestea mai pot fi folosite si se gandeste ca paturile si saltelele care nu mai pot fi folosite vor fi casate. Reprezentantii Magda Logistic care au gazduit paturile si saltele au declarat pentru lugojinfo.ro ca depozitarea a fost facuta in hala pana cand un client a inchiriat spatiul. Oamenii au fost nevoiti sa scoata in curte bunurile spitalului urmand ca cei de la conducerea unitatii medicale sa decida ce se va intampla cu acestea. Pana cand se va lua o decizie, paturile si saltelele stau in soare si ploaie si mai mult ca sigur in cateva zile vor putea fi numai bune de aruncat la gunoi.
{gallery}paturi2306{/gallery}