Primaria din Bethausen isi propune ca din luna martie a anului 2017 sa inceapa intocmirea unui proiect pentru o baza de agrement nou-nouta si sa construiasca un complex cum putine sunt in vestul tarii. Initiativa primarului Ioan Lihoni este una mai veche, dar abia acum poate deveni realitate, administratia locala trebuind sa isi rezolve alte probleme in comuna. ”Daca ne ajuta Dumnezeu, in primavara trecem la intocmirea proiectului. Acum facem mai multe studii prin care sa vedem ce posibilitati avem. Ne gandim la fonduri europene, dar nu va ascund faptul ca speram si la un ajutor din partea Consiliului Judetean Timis”, a declarat Lihoni. Strandul, care va avea si cateva terenuri de sport, ar urma sa fie ridicat la iesirea din Bethausen spre Cliciova.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !



