In ciuda anunturilor facute pana acum, desi ne aflam la mijlocul anului, firmele care se ocupa de pregatirea asfaltarii nu au facut mare lucru. In urma cu cateva zile primarul Lugojului, Francisc Boldea, anunta strazile care vor avea prioritate in actuala campanie de asfaltari. Din cele 16 strazi propuse spre asfaltare, strazile Smardan, Teiului, Vlahuta si Vasile Alecsandri ar trebui sa fie gata in cateva saptamani. Zilele trecute pe toate aceste strazi era agitatie mare si cand toata lumea credea ca se toarna asfalt, lucrarile s-au oprit brusc. Miercuri dimineata pe strada Smardan nici un muncitor nu era la lucru. Oamenii din zona sustin ca dupa ce au facut mai multe santuri, muncitorii si-au strans sculele si au plecat. Locuitorii strazii Smardan spera ca muncitorii o sa revina, insa sunt de parere ca lucrarile merg foarte greu si nu trag sperante sa aiba asflat foarte curand. Faptul ca lucrarile merg in ritmul melcului se observa la toate obiectivele incepute in oras. Daca adminsitratia locala nu pune piciorul in prag este posibil sa ne trezim in situatia din anii trecuti, cand asfaltarile au inceput odata cu prima ninsoare.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





