Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Conform estimărilor făcute de meteorologi, regimul termic diurn, normal pentru această perioadă în prima zi, va marca un proces de încălzire ușoară și se va menține astfel până în data de 4 aprilie, astfel încât media maximelor va crește de la 14 spre 18 grade. În tot acest interval, minimele termice vor oscila foarte puțin, între medii de 4 și 6 grade.
Până în data de 8 aprilie, se va răci semnificativ, astfel că maximele vor coborî până la 10 grade, iar minimele până la 0 grade, valori medii la nivel regional. Ulterior, temperaturile vor crește treptat, ajungând la medii ale maximelor de 20 de grade și ale minimelor de 6 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni analizate, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate în zilele de 2, 3 și 6 aprilie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice. De asemenea, sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.