Luni, 25 august, zona de vest a țării a avut parte de temperaturi neobișnuit de scăzute pentru o zi de vară. La Lugoj, la ora 7 dimineața, se înregistrau doar 7 grade Celsius, una dintre cele mai reduse valori din vestul țării. De asemenea, la stația meteo de pe Țarcu s-a consemnat o temperatură de doar 1 grad.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Specialiștii spun că aceste valori reprezintă o anomalie pentru luna august, ele fiind întâlnite în mod normal spre sfârșitul lunii septembrie sau chiar în octombrie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o prognoză pentru următoarele două săptămâni, precizând că media zilnică a temperaturilor maxime va fi în creștere treptată: de la 25 de grade în prima zi a intervalului, până la 34…35 de grade în perioada 28–30 august, valori specifice unei veri caniculare.
O scădere a temperaturilor este prognozată după 31 august, când maximele vor fi, în general, între 30 și 33 de grade, iar după 4 septembrie valorile caracteristice se vor situa în jurul a 29 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința minimelor, cu nopți răcoroase la începutul intervalului, de 8…10 grade, urmate de valori tot mai ridicate la final de august, când se vor atinge 16…18 grade. Pentru prima săptămână din septembrie, media temperaturilor minime va oscila în jurul a 14 grade, precizează ANM.
Până pe 30 august nu sunt prognozate ploi, însă după această dată crește probabilitatea apariției unor intervale cu instabilitate atmosferică.