Polițiștii din Făget au ridicat doi bărbați din localitatea Bucovăț și i-au dus la Timișoara, după ce pe numele lor au fost emise mandate de aducere. Indivizii sunt suspectați că au participat la un furt din Timișoara, în urma căruia au plecat cu o motocicletă în valoare de aproximativ 8.000 de euro. Oamenii legii au avut nevoie de aproape o săptămână pentru a-i identifica pe hoți.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
„La data de 21 septembrie, polițiștii Secției 2 Poliție Timișoara au fost sesizați, prin plângere, de către un tânăr de 24 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în intervalul orar 22:00 – 23:00, persoane necunoscute i-ar fi sustras motocicleta, parcată în fața imobilului de pe strada Bradul din municipiul Timișoara, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.000 de euro.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că bunul sustras ar fi fost depozitat într-un imobil situat în satul Pustiniș, comuna Uivar, județul Timiș, fiind identificați doi bărbați, de 26 și 34 de ani, precum și un tânăr de 15 ani, bănuiți de comiterea faptei.
La data de 27 septembrie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în satul Pustiniș, fiind depistat bărbatul de 26 de ani, precum și motocicleta sustrasă, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Ulterior, la data de 28 septembrie 2025, au fost depistați și ceilalți doi bănuiți, de 15, respectiv 34 de ani.
În urma administrării probatoriului, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei doi bărbați și tânărul menționați anterior. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior instanța dispunând arestarea preventivă a bărbatului de 26 de ani. Bărbatul de 34 de ani urmează să fie prezentat magistraților, în cursul zilei de luni, în vederea luării unei măsuri preventive”, a anunțat IPJ Timiș.