joi, 16 aprilie 2026
21.5 C
Lugoj
spot_img

Trafic de arme. Trei indivizi trimiși în judecată după o operațiune internațională care s-a lăsat cu percheziții la Margina și Făget

Data:

spot_img
spot_img

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au anunțat că, la începutul acestei luni, au trimis în judecată trei inculpați implicați într-un dosar complex privind traficul ilegal de arme și muniții. Unul dintre aceștia este cercetat în arest la domiciliu, iar ceilalți doi în stare de libertate.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Potrivit anchetatorilor, primul inculpat ar fi organizat în detaliu vânzarea unei arme letale, împreună cu două încărcătoare și 63 de cartușe, către un cumpărător din Marea Britanie. Tranzacția fusese stabilită anterior, inclusiv în privința prețului și a modului de livrare.

Planul prevedea ca arma și muniția să fie ascunse într-o pungă neagră, plasată într-o zonă de pe DN68A, în județul Timiș, pentru a fi preluate ulterior. Al doilea inculpat ar fi coordonat transportul, iar două persoane au ridicat coletul din locul indicat și l-au introdus într-o autoutilitară. Vehiculul a fost oprit în apropierea punctului de trecere a frontierei Nădlac 2, unde autoritățile au intervenit și au prins suspecții în flagrant.

Ancheta a scos la iveală și implicarea celui de-al treilea inculpat, care ar fi deținut ilegal, în România, patru arme letale și peste 5.800 de cartușe. Ulterior, acesta ar fi avut în posesie, pe teritoriul Austriei, un adevărat arsenal: 35 de arme letale, componente esențiale, 9 arme neletale supuse autorizării și peste 670 de kilograme de muniție. La mijlocul lunii martie 2025, polițiștii au descins în mai multe localități din Timiș și Hunedoara, inclusiv la Margina și Făget.

Cazul a implicat o cooperare internațională complexă între autoritățile române și cele austriece, fiind efectuate percheziții și acte de urmărire penală pe teritoriul Austriei, cu autorizările legale necesare. Pe numele celui de-al treilea inculpat a fost emis un mandat european de arestare, acesta fiind capturat în Austria și predat autorităților române. În prezent, se află în arest la domiciliu.

Dosarul a fost instrumentat de polițiștii din cadrul IPJ Timiș – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz.

Reprezentanții Parchetului subliniază că trimiterea în judecată nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție, inculpații fiind considerați nevinovați până la o decizie definitivă a instanței.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Dosar penal după un cerb împușcat. Paznic de vânătoare acuzat că a ascuns probe

Un paznic de vânătoare a fost trimis în judecată...

Taximetrist vs. bijutier. Condamnare după un scandal în stația de taxi de la Unic

Un taximetrist a fost condamnat de judecători după un...

Femeie de 72 de ani, accidentată pe DN 68A, la Coșava. Traversare neregulamentară

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 21 martie...