Trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani au fost reținuți după o bătaie într-o benzinărie de pe strada Timișorii din Lugoj. Ancheta polițiștilor a început după ce unul dintre participanții la scandal a depus o plângere la poliție, la mai bine de o săptămână de la incident.
Oamenii legii au stabilit, în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere, că cele trei persoane s-au agresat reciproc, motiv pentru care toți au fost reținuți pentru 24 de ore.
„La data de 18.02.2025, polițiștii lugojeni au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 32 de ani cu privire la faptul că, în data de 09.02.2025, în timp ce se afla în zona de alimentare a unei stații de carburant din municipiul Lugoj, ar fi fost agresat fizic de către doi bărbați.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, s-a reușit identificarea celor doi bărbați, în vârstă de 25 și 30 de ani, precum și stabilirea situației de fapt. Astfel, s-a constatat că, în data de 09 februarie 2025, în intervalul orar 04:50 – 05:00, în urma unui conflict spontan, cei trei bărbați s-au agresat reciproc.
Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore în arestul IPJ Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice, continuându-se cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora”, a anunțat IPJ Timiș.
Oamenii legii au precizat că activitățile au fost desfășurate sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.