Banatul va traversa, în următoarele două săptămâni, un interval cu variații importante de temperatură și precipitații, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Meteorologii anunță că, în perioada 8–10 septembrie, temperaturile maxime vor urca până la 33 de grade Celsius, valori specifice verii. Începând din 11 septembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar până în 15 septembrie maximele vor coborî spre 26 de grade.
Între 16 și 19 septembrie se va înregistra o ușoară creștere, cu temperaturi de aproximativ 28 de grade, însă la finalul intervalului acestea vor scădea din nou, până în jurul valorii de 26 de grade.
Nopțile vor fi tot mai răcoroase. Dacă la începutul perioadei minimele vor fi de 15–18 grade, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni temperaturile nocturne vor coborî spre 12 grade Celsius.
Pe lângă aceste oscilații termice, sunt așteptate și precipitații. Între 11 și 14 septembrie există șanse mari de ploi mai consistente, cantitativ, în mai multe zone ale Banatului.
Specialiștii atrag atenția că estimările au un caracter orientativ și pot suferi modificări, însă tendința generală arată o trecere de la zile de vară autentică la o vreme mai apropiată de începutul toamnei.