marți, 14 ianuarie 2025
-2.3 C
Lugoj
spot_img

Unda verde pentru telemedicina. Care sunt specialitatile si serviciile medicale care vor fi posibile in acest moment, fara ca pacientul sa se deplaseze la cabinet

Data:

spot_img
spot_img

Documentul aproba specialitatile medicale si lista serviciilor medicale de telemedicina, precum si conditiile de organizare, functionare si modalitatile de acordare a acestor servicii.

Se urmareste, astfel, instituirea unui complex de masuri alternative, care vizeaza protectia pacientului, precum si cresterea posibilitatilor de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanta, in scopul prevenirii imbolnavirii populatiei, imbunatatirii sau mentinerii starii de sanatate a pacientilor.

Asigurarea calitatii serviciilor medicale furnizate prin telemedicina este responsabilitatea unitatilor sanitare care furnizeaza serviciul medical respectiv, iar calitatea lor va fi verificata de catre structurile de control al calitatii serviciilor de sanatate din cadrul Ministerului Sanatatii si al directiilor de sanatate publica.

Prin intermediul serviciului de telemedicina, doi sau mai multi specialisti in domeniul sanatatii, medici, pot forma de la distanta grupuri multi-disciplinare de analiza, interpretare si diagnosticare a pacientilor cu boli rare sau cazuri de boala cronica.

Serviciile de telemedicina se vor programa in mod similar cu serviciile medicale acordate fata in fata, astfel incat, in momentul in care sunt furnizate serviciile medicale la distanta, medicul sa aiba acces la fisa pacientului, respectiv la informatiile relevante pentru starea de sanatate a acestuia.

Actul medical furnizat prin telemedicina trebuie sa respecte toate drepturile si obligatiile pe care le implica orice act medical. Pacientul poate sa refuze interactiunea prin telemedicina.

Serviciile medicale care fac obiectul serviciilor de telemedicina sunt serviciile de teleconsultatie, care constau in stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventiva a starii de sanatate, interpretarea rezultatelor investigatiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum si indicarea unor metode de preventie a bolilor si accidentelor; serviciile de teleexpertiza, care constau in schimbul de opinii medicale la distanta intre mai multi medici inter sau intra – disciplinar, in scopul confirmarii unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum si a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului; serviciile de teleasistenta, care constau in integrarea in timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesionisti din domeniul sanatatii de la distanta, in scopul efectuarii unor proceduri medicale, precum si in ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanta, care efectueaza un act medical / chirurgical; serviciile de teleradiologie, care constau in transmiterea electronica a imaginilor radiologice si interpretarea imaginilor radiologice prevazute de catre specialistii in radiologie-imagistica medicala in vederea stabilirii unui diagnostic; serviciile de telepatologie, care constau in interpretarea datelor si imaginilor microscopice de catre specialistii anatomopatologi si stabilirea unui diagnostic; serviciile de telemonitorizare, care constau in supravegherea starii de sanatate a pacientilor cu afectiuni, interpretarea de la distanta a datelor medicale despre pacient, precum si ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viata si igieno-dietetic referitoare la ingrijirea pacientului.

Pot fi acordate servicii medicale prin telemedicina în specialitati începand de la anatomie patologica, alergologie si imunologie clinica, boli infectioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, pana la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicina nucleara etc.

 

 

 

 

LASATI UN MESAJ

Introduceti comentariul dvs.
Introduceti numele dvs.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII