Boldea a incercat dupa modelul “Lukasenko” sa isi elimine contracandidatii si asta dupa ce si-a asigurat sprijinul celorlalti contracandidati din USR, ALDE si PMP. Cum liderul PNL, Claudiu Buciu a anuntat de mai multe ori in ultimii patru ani ca nu accepta nicio discutie privata cu Boldea, primarul a incercat sa scape de Florin Dumitru, candidatul Pro Romania la functia de primar. Boldea si PSD au atacat in instanta candidatura, insa Tribunalul Timis a decis ca Dumitru poate intra in cursa electorala. Tentativa lui Boldea de a-l impiedica pe Dumitru sa candideze a fost sanctionata dur de liderul Pro Romania, Adrian Pau, care a facut o declaratie la auzul vestii ca instanta a respins cererea facuta de PSD. „Vine sfarsitul la Lugoj, iar acest lucru îl simte si Francisc Boldea. Apucaturile de vataf, pornirile securisto-comuniste nu îi fac bine, însa teama înfrangerii îl orbeste pe actualul primar al Lugojului, care contesta si ataca tot ce misca în jurul sau, din dorinta de a nu avea contracandidati”, a declarat Pau. Alegerile locale sunt programate pe 27 septembrie, iar pentru functia de primar si-au depus candidatura 11 lugojeni.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





