Printre participantii la acest protest se numara si cativa angajati ai primariilor din Lugoj, Faget, Balint, Belint si Barna. Protestul de miercuri este o continuare a protestelor demarate la nivel national de catre Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie. Functionarii au avut in acest an doua manifestari de protest, una dintre ele blocand administratiile locale si judetene pe parcursul unei zile. Din Primaria Lugoj pleaca la Bucuresti 4 persoane, de la DASC Lugoj – o persoana,de la Primaria Faget -5 persoane. Primaria Balint a anuntat ca va fi reprezentata de 3 persoane , Primaria Belint – 2 persoane, iar Primaria comunei Barna va fi reprezentata de 2 persoane. Mitingul se desfasoara ca urmare a faptului ca Guvernul refuza sa rezolve revendicarile angajatilor din primarii, cea mai mare doleanta a sindicalistilor fiind nivelul scazut al salariilor in administratia locala.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





