vineri, 17 aprilie 2026
18.6 C
Lugoj
spot_img

Proiectul „Camine în Miscare” ajunge la sfarsitul saptamanii la Margina

Data:

spot_img
spot_img

In micuta localitate va fi pus in scena un alt spectacol de teatru al celor de la Aualeu, Ferma, prezentat în premiera în aceasta zona a Banatului. Organizatorii evenimentului au mai pregatit pentru cei care ajung la Margina, ateliere creative si instalatii de arta comunitara, evenimentul facand parte dintr-o suita de astfel de activitati semnate de Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana si Asociatia Prin Banat. “Spectacolul de teatru Ferma este o punere în scena în stilul propriu celor de la Aualeu, a romanului lui George Orwell: „Ferma animalelor”, o satira care reflecta evenimentele din perioada lui Stalin, care critica nu numai coruperea revolutiei pe care conducatorii ei o practica, dar si modul în care indiferenta, rautatea, ignoranta, lacomia si miopia distrug orice posibilitate a unei utopii. Reprezentatia va avea loc la Caminul Cultural Margina, de la ora 17:30”, au anuntat organizatorii. Participarea la spectacol si la celelalte activitati din program este gratuita. Concomitent cu acest pre-eveniment, la Margina se va desfasura si ruga comunei, 8 septembrie fiind data la care se sarbatoreste Nasterea Maicii Domnului, cunoscuta în popor ca Sfanta Maria Mica. Prima manifestare artistica din cadrul proiectului Camine în Miscare a avut loc în 18 august, la Faget, unde Petrila Quartet a sustinut, la Muzeul de Istorie si Etnografie, un concert de muzica clasica dedicat Centenarului Marii Uniri, iar trupa de teatru Aualeu a continuat seara în Parcul Regele Mihai I, cu spectacolul de teatru HUOOOOO!!!. Evenimentul principal al proiectului Camine în Miscare va avea loc între 28 si 30 septembrie, în satele Margina si Zorani, jud. Timis, iar programul complet al acestuia va fi disponibil foarte curand pe site (www.camineinmiscare.ro) si pe pagina de Facebook (www.facebook.com/movingfireplaces). Camine în Miscare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana, produs de Asociatia Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Judetean Timis si se desfasoara sub egida Anului European al Patrimoniului 2018. Este singurul proiect din programul cultural Timisoara 2021 care se desfasoara în jurul Timisoarei, în regiunea Banatului istoric, gandit pentru a încuraja oamenii sa-si împartaseasca mostenirea culturala si povestile personale, cu cei din jur.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

 

 

 

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Eveniment cultural-religios la Lugoj: „Glas de toacă la Logoj” aduce tradiția în prim-plan

Lugojul devine, în această perioadă, gazda unui eveniment deosebit...

Lugojul devine orașul artei. Începe International Lugoj Art Festival 2026 – ediția a V-a

Lugojul intră, din 1 aprilie, în circuitul marilor evenimente...