vineri, 18 aprilie 2025
15.4 C
Lugoj
spot_img

Accident grav pe autostradă, în apropiere de Lugoj. O persoană și-a pierdut viața

Data:

spot_img
spot_img

Un grav accident rutier s-a produs marți pe autostrada A1, la kilometrul 433, în apropiere de Lugoj. În urma impactului, o persoană a murit.

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, în accident au fost implicate un autotren și o autoutilitară. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Arad.

Conducătorul autoutilitarei a rămas încarcerat în urma impactului violent. Din păcate, echipajele de salvare nu au mai putut face nimic pentru el, medicul de pe ambulanță fiind nevoit să declare decesul la locul accidentului.

Șoferul autotrenului a fost evaluat medical la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a condus o autoutilitară pe Autostrada A1, Calea 2, la km 432, în zona localității Margina, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autotren, condus de către un bărbat, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi aflat oprit în coloana de vehicule ce așteptau descărcarea în nodul rutier Margina. Din nefericire, în urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.”, au anunțat polițiștii.

foto: DRDP Timisoara

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.