vineri, 26 aprilie 2024
11.9 C
Lugoj
spot_img

Reguli noi la intrarea in tara. In ce conditii se stabileste carantina

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Noile reguli vor fi aplicate în perioada sarbatorilor de iarna, în scopul protejarii sanatatii si combaterii raspandirii COVID -19, au anuntat autoritatile. Masurile de carantina pentru cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terte sunt stabilite în functie de riscul de infectare pe care îl implica fiecare situatie în parte.

Masurile de carantinare au în vedere urmatoarele situatii:

  1. Sosirea în Romania a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiana, aflate în zonele VERDE si GALBEN:
  2. NU intra în carantina persoanele vaccinate sau trecute prin boala;
  3. Carantina pentru 14 zile la domiciliu, la o adresa declarata sau într-un spatiu special amenajat în cazul în care:

Persoanele nu prezinta dovada vaccinarii, trecerii prin boala sau testarii negative  RT-PCR pentru COVID-19, efectuata cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii);

  1. Sosirea în Romania a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiana, aflate în zona ROSIE:
  2. NU intra în carantina persoanele vaccinate sau trecute prin boala;
  3. Carantina pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresa declarata sau într-un spatiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate si care nu au trecut prin boala, doar daca prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii).
  4. Carantina pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresa declarata sau într-un spatiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate si care nu au trecut prin boala, daca NU prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii).

SITUATII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLA STATUL COMUNITATII EUROPENE:

Ø Copiii sub 12 ani;

Ø Copiii cu varsta între 12 si 16 ani, indiferent de încadrarea tarii în zona de risc, daca prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii);

Ø Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrarii în tara, care sosesc din zona ROSIE si raman în Romania pentru o perioada mai mica de 3 zile (72 de ore). În aceasta situatie, persoanele trebuie sa prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national. În situatia în care persoanele nu parasesc teritoriul national în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea directiei de sanatate publica din judetul în care locuiesc sau în care au adresa declarata la intrarea în tara, vor fi carantinate pentru o perioada de 14 zile, începand cu cea de-a patra zi ulterioara intrarii pe teritoriul Romaniei;

Ø Persoanele aflate în tranzit, daca parasesc Romania în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tarii;

Ø Lucratorii transfrontalieri care intra în Romania din Ungaria sau Bulgaria, precum si cetatenii romani angajati ai operatorilor economici din cele doua tari. La intrarea în tara ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

Ø Elevii/studentii, cetateni romani sau cetatenii cu domiciliul sau resedinta în afara Romaniei, care frecventeaza cursurile unor institutii de învatamant din Romania sau din afara tarii, în cazul în care fac naveta zilnic. Acestia trebuie sa prezinte documente doveditoare. Aceleasi masuri se aplica în cazul în care elevii si studentii au de sustinut examene sau urmeaza cursuri. Exceptie fac si însotitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

Ø Membrii delegatiilor sportive, precum si artistii si staff-ul acestora nevaccinati ori trecuti prin boala, care sosesc din zona ROSIE pentru participarea la competitii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Acestia trebuie sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national. Ei vor participa doar    doar la activitati în cadrul competitiilor sau, dupa caz, evenimentelor mentionate;

Ø Conducatorii autovehiculelor cu capacitatea maxima autorizata mai mare de 2,4 tone care asigura transportul de marfa, precum si conducatorii autovehiculelor prevazute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului, care asigura transport de persoane, nevaccinati ori care nu au trecut prin boala si care sosesc din zona ROSIE. Acestia trebuie sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrarii pe teritoriul national, iar deplasarea se realizeaza doar în scop profesional;

Ø Persoanele predate autoritatilor romane în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedura accelerata;

Ø Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentante diplomatice acreditate la Bucuresti si posesori de pasapoarte diplomatice, pe baza de reciprocitate,  nevaccinati ori care nu au trecut prin boala, care sosesc din zona ROSIE. Conditia este ca acestia sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national.

Sosirea în Romania a persoanelor care vin din state terte (altele decat UE si spatiul european)

  1. NU intra în carantina persoanele vaccinate sau trecute prin boala în ultimele 180 de zile, daca prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national.
  2. Carantina pentru 10 zile la o adresa declarata sau într-un spatiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boala în ultimele 180 de zile anterioare intrarii în tara, cu conditia sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.
  3. Carantina pentru 14 zile pentru persoanele care intra în Romania si NU prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii).

SITUATII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLA STATUL TERT:

Ø Copiii sub 12 ani;

Ø Copiii cu varsta între 12 si 16 ani, daca prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii);

Ø Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrarii în tara, care raman în Romania pentru o perioada mai mica de 3 zile (72 de ore). În aceasta situatie, persoanele trebuie sa prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national. În situatia în care persoanele nu parasesc teritoriul national în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea directiei de sanatate publica din judetul în care locuiesc sau în care au adresa declarata la intrarea în tara, vor fi carantinate pentru o perioada de 14 zile, începand cu cea de-a patra zi ulterioara intrarii pe teritoriul Romaniei;

Ø Persoanele aflate în tranzit, daca parasesc Romania în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tarii;

Ø Lucratorii transfrontalieri care intra în Romania din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum si cetatenii romani angajati ai operatorilor economici din cele trei tari. La intrarea în tara ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

Ø Elevii/studentii, cetateni romani sau cetatenii cu domiciliul sau resedinta în afara Romaniei, care frecventeaza cursurile unor institutii de învatamant din Romania sau din afara tarii, în cazul în care fac naveta zilnic. Acestia trebuie sa prezinte documente doveditoare. Aceleasi masuri se aplica în cazul în care elevii si studentii au de sustinut examene sau urmeaza cursuri. Exceptie fac si însotitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

Ø Membrii delegatiilor sportive, precum si artistii si staff-ul acestora nevaccinati ori care nu au trecut prin boala în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competitii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Acestia trebuie sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national. Ei vor participa doar    doar la activitati în cadrul competitiilor sau, dupa caz, evenimentelor mentionate;

Ø Conducatorii autovehiculelor cu capacitatea maxima autorizata mai mare de 2,4 tone care asigura transportul de marfa, precum si conducatorii autovehiculelor prevazute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului, care asigura transport de persoane, nevaccinati ori care nu au trecut prin boala. Acestia trebuie sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR  efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrarii pe teritoriul national, iar deplasarea se realizeaza doar în scop profesional;

Ø Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentante diplomatice acreditate la Bucuresti si posesori de pasapoarte diplomatice, pe baza de reciprocitate,  nevaccinati ori care nu au trecut prin boala, care sosesc din state terte, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc. Conditia este ca acestia sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcarii sau intrarii pe teritoriul national.

Aceste masuri se vor aplica pana pe 8 ianuarie 2022 si vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începand cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF). În prezent, acest formular se aplica în 14 tari europene.   

 

spot_img

LASATI UN MESAJ

Introduceti comentariul dvs.
Introduceti numele dvs.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Nuntă pe stil nou la Lugoj. Un mire a plătit cocaina împărțită nuntașilor

Un tânăr din Lugoj a fost condamnat la închisoare...

Dosare penale la Lugoj și Făget. Câteva tone de azot și alte produse pentru protecția plantelor au fost confiscate

Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J....

Invitație la mișcare. Honeywell organizează a patra ediție a evenimentului HoneyRun

Honeywell organizează în data de 2 Iunie 2024 evenimentul...