miercuri, 26 martie 2025
9.4 C
Lugoj
spot_img

Ard zeci de hectare de terenuri. Proprietățile mai multor lugojeni, în pericol

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Imagini apocaliptice în toată zona de vest a țării, unde flăcările au mistuit, doar în ultimele ore, sute de hectare. Pompierii au strâns rândurile în această săptămână, încercând să se ajute unii pe alții, însă situația pare scăpată de sub control până luni noaptea sau marți dimineață, când în tot Banatul sunt anunțate ploi, iar teoretic, focarele vor fi stinse.

La nivel național, situația este îngrijorătoare. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că o persoană a decedat în Maramureș, alta în Vâlcea, iar un pompier din cadrul ISU Caraș-Severin a fost rănit.

Pompierii susțin că, în acest moment, asistăm la o creștere alarmantă a incendiilor și fac apel la populație să nu mai dea foc terenurilor.

Facem apel la responsabilitate și reamintim populației faptul că cetățenii au obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate. Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!”, este mesajul disperat al IGSU.

ISU Hunedoara a anunțat că, numai în ultimele zile, a aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 13 persoane care au încălcat prevederile legale privind interzicerea folosirii focului deschis pentru arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale.

Mai mulți pompieri din Lugoj au fost trimiși în județele vecine pentru a acorda sprijin.

Incendiile nu au ocolit nici zona Lugoj – Făget. Duminică seara, au fost raportate mai multe focare, mai ales la marginea Lugojului. Oamenii sunt disperați din cauza fumului gros, dar și a flăcărilor care amenință gospodăriile. În Dealul Viilor, dar și pe strada Tapiei, focul era vizibil de la mai mulți kilometri, iar vântul a favorizat extinderea acestuia.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că practica de curățare prin incendiere a terenurilor este ilegală și extrem de periculoasă.

Legea interzice arderea miriștilor, tufărișurilor și a altor tipuri de vegetație.

Cei care încalcă aceste reguli riscă amenzi substanțiale, iar în cazuri grave, chiar pedeapsa cu închisoarea.

Cetățenii sunt rugați să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ!

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.