Prinderea infractorilor a fost realizata cu sprijinul politistilor, de trupele speciale din cadrul Serviciului de Actiuni Speciale Timis, cei patru fiind incoltiti chiar in judetul Bihor. Indivizii au varste între 25 si 30 de ani si sunt acuzati de furt calificat, tentativa la infractiunea de furt calificat si talharie. Pana in acest moment, procurorii si politistii au indicii ca tinerii ar fi patruns, prin efractie, în 9 societati comerciale situate pe raza judetului Timis, iar din interiorul a 7 dintre acestea ar fi reusit sa sustraga bani, bauturi alcoolice si produse din tutun. Una dintre lovituri a fost data, se pare, la Topolovatul Mare, iar o alta la Lugoj. La aceasta din urma, infractorii au dat atacul la un cazinou din oras, chiar in cursul zilei de miercuri. Ei au fugit cu aproximativ 17.000 de lei. De asemenea, indivizii au plecat dintr-o societate comerciala din Timisoara cu o caseta de valori dupa ce i-au pus unui angajat cutitul la gat. Prejudiciul cauzat in cele noua fapte ar atinge, conform anchetatorilor aproximativ 80.000 de lei. Politistii au gasit in masina cu care indivizii se deplasau: un baros, chei, surubelnite, leviere, manusi, etc., dar si 10.000 de lei. Trei dintre ei au fost adusi la Lugoj pentru audieri. Procurorii au dispus ca doi tineri, barbati, sa fie dusi in fata judecatorilor cu propunerea de arestare, in timp ce femeia insarcinata in luna a patra si inca un barbat sa fie cercetati sub control judiciar.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !




.





