vineri, 17 aprilie 2026
20 C
Lugoj
spot_img

Elevii de la HasdEU, experiență europeană la München prin programul Erasmus+

Data:

spot_img
spot_img

Patru elevi ai Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj participă, în perioada 13-17 octombrie 2025, la o mobilitate Erasmus+ găzduită de Rupprecht-Gymnasium din München (Germania). Proiectul, desfășurat sub deviza „Uni.e.s dans la diversité”, reunește elevi din cinci țări: România, Germania, Spania, Franța și Belgia, limba de comunicare fiind franceza.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Activitatea are loc în cadrul acreditării Erasmus+ deținute de liceul lugojean și își propune să promoveze diversitatea, toleranța și cooperarea europeană.

În prima zi, elevii au fost primiți de conducerea școlii gazdă, au vizitat instituția și au aflat detalii despre sistemul educațional bavarez. Programul a inclus și o degustare de produse tradiționale bavareze, precum și participarea la ore alături de colegii germani, pentru a compara metodele de predare din cele două țări.

În zilele următoare, liceenii au luat parte la ateliere de creație, activități culturale și tururi educative. Printre acestea se numără:

  • vizita la „Haus der Kunst”, unde au descoperit expoziția „Pentru copii”;
  • participarea la „Proiectul LEGO – construind punți”, axat pe tema diversității;
  • o întâlnire cu autoarea Anna Dimitrova, urmată de o sesiune interactivă de lectură;
  • turul Muzeului German de Știință (Deutsches Museum);
  • excursia la Castelul Linderhof, reședința regelui Ludovic al II-lea al Bavariei;
  • o vizită la Pinakothek der Moderne, unde au explorat expresii artistice moderne despre identitate și diversitate.

O parte importantă a programului a fost și atelierul „Bibliothek der Vielfalt” (Biblioteca Diversității), coordonat de profesori de la Școala Tehnică Municipală de Design din München, unde elevii au discutat despre libertatea de exprimare și cărțile interzise de-a lungul istoriei.

Ultima zi a mobilității a fost dedicată prezentării produselor finale și unei vizite la Palatul Nymphenburg, unde elevii europeni au participat la activități de echipă și jocuri educative.

La final, în cadrul activității de feedback, elevii au realizat prezentări în limba franceză despre experiența trăită, demonstrând competențe sporite de comunicare, spirit civic și gândire critică.

Proiectul Erasmus+ le-a oferit elevilor de la HasdEU o experiență educațională și culturală complexă, prin care au descoperit diversitatea Europei și au învățat, prin cooperare, ce înseamnă cu adevărat unitatea în diversitate.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII