Asociatia “Tine de Noi” împreuna cu Headmasters’ and Headmistress’ Conference (Conferinta Directorilor si Directoarelor de Licee din Marea Britanie) anunta lansarea unui concurs pentru obtinerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a care îsi doresc sa petreaca urmatorii doi ani din ciclul preuniversitar de învatamant, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie.
Elevii au posibilitatea de a studia timp de doi ani într-o scoala britanica de cea mai înalta calitate, cum ar fi Epsom College, Dullwich College, Bedford Modern School, Hampton School s.a.m.d. De asemenea, ei îsi pot dezvolta abilitatile de comunicare în limba engleza, îsi pot face noi prieteni din diferite culturi si pot experimenta si aprecia cultura si traditiile din Marea Britanie. În anii trecuti, peste 110 elevi romani au petrecut cate un an sau doi în aceasta bursa, ajungand apoi studenti la facultati de prestigiu, precum: Oxford, Cambridge, London School of Economics. Deadline înscrieri: 10 Decembrie 2018
Marea majoritate a burselor acopera în totalitate costurile (taxe scolare, cazarea si cheltuielile de masa, însemnand în medie între 35.000 si 42.000 lire sterline), însa exista si burse partiale, care acopera între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în functie de venitul brut al familiei. Singurele taxe care trebuie achitate de catre elevi sunt:
- taxa în valoare de 19 lei, atunci cand elevul îsi înscrie aplicatia în cadrul acestui concurs, detalii regasiti în documentatia din link-urile de mai jos. Taxa aceasta este nereturnabila.
- taxa în valoare de 1400 lire, reprezentand taxa de administrare a programului, care va fi achitata doar de catre elevii care castiga bursa si vor pleca la studiu în Marea Britanie.
Criterii de eligibilitate pentru bursele complete:
– sa fie înscrisi într-o forma de învatamant de nivel liceal, fiind în prezent (anul scolar – 2018-2019) în clasa a X-a;
– sa nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o scoala din Marea Britanie;
– venitul parintilor (brut, combinat) pe anul 2018 sa nu depaseasca echivalentul în lei a 30.000 lire;
– varsta elevului trebuie sa fie, la 1 septembrie 2019, între 16 ani si 17 ani si 6 luni – nu pot aplica decat elevii care, la data mentionata, nu depasesc varsta maxima admisa. Data nasterii aplicantului ar trebui sa se încadreze între 01.03.2002 si 01.09.2003.
Elevii pentru care venitul parintilor depaseste suma de 30.000 de lire în anul 2018 pot aplica pentru o bursa partiala, urmand aceeasi procedura de înscriere.
Transmiterea documentelor se va face initial în format electronic sub forma unui singur PDF complet (formularul de aplicatie semnat) la adresa: burse2019@tinedenoi.ro, urmand ca într-o etapa viitoare, dupa selectia preliminara, elevii acceptati pentru concursul final sa transmita si fizic documentele complete la o adresa indicata ulterior.
Toate materialele pentru depunerea dosarului, precum si toate detaliile privind acest program se gasesc pe:
https://tinedenoi.ro/burse-academice/ (format PDF si WORD)