După 12 ani în care au aprobat distrugerea treptată a orașului, social-democrații sunt la un pas să revină la cârma Lugojului.
Cu o grămadă de personaje, unul mai pestriț decât celălalt, pe lista de consilieri, șeful PSD Lugoj, habarnistul Călin Dobra, ne promite că se apucă de reconstruit Lugojul. Cine sunt personajele cheie care îl vor ajuta să ne ducă din nou în mocirla în care ne-a ținut Boldea timp de 12 ani? Oana Lungescu Tyukodi este una dintre cele mai controversate personaje de pe lista PSD Lugoj la actualele alegeri. Tyukodi a ajuns pe locul doi pe lista PSD la scrutinul de la sfârșitul acestei săptămâni după retragerea mai mult forțată a lui Cosmin Baru, un individ condamnat pentru trafic de țigări, care a încercat să-i păcălească pe colegii de partid și să profite la maxim de prietenia cu Călin Dobra. În ciuda condamnării penale pe care o are, Baru nu a fost dat afară din partid, ci a primit misiunea de a se ocupa de campania lui Călin Dobra. Revenind la candidata PSD, aceasta este prezentată lugojenilor ca un „antreprenor de succes”. Ce uită să ne spună Călin Dobra este că una dintre marile realizări ale Oanei Tyukodi sunt birourile de la etajul 1 pe care firma candidatului PSD le-a făcut la comanda pentru administrația Buciu. Mai exact, pe Facebook criticau „luxul” în care se lăfăie primarul, iar pe de altă parte Tyukodi încasa nu mai puțin de 4500 de euro, bani de la administrația lugojeană. Cea care vrea acum să reconstruiască Lugojul se pare că a beneficiat de prietenia cu o funcționară care i-a oferit în numai câteva minute „licitația”. Cum atribuirea nu poate fi contestată, Casa Oana și-a făcut treaba în liniște și a încasat banii. Oana Tyukodi este nimeni alta decât consiliera lui Boldea, tot din partea PSD, în mandatul 2016-2020, perioadă în care a tot „reconstruit” orașul alături de nume celebre din administrație precum ospătarul Nicu Bădina. Încheiem prezentarea candidatei cu mențiunea că Oana Tyukodi a mai construit ceva: scandalul uriaș care a deschis jurnalele de știri la toate posturile naționale de televiziune, când a condus centrul de plasament de pe strada Bocșei. Atunci Tyukodi a fost nevoită să plece după ce Avocatul Poporului și alte instituții au descoperit un dezastru în instituția condusă de cea care acum ne este prezentată ca o profesionistă pentru administrația locală. Nu trebuie uitat faptul că atunci Tyukodi a fost promovată în funcția de director al centrului tot de Călin Dobra, care ajunsese șef la Consiliul Județean.