Magistratii au anuntat ca in urma probelor aflate la dosar au dispus marti punerea în miscare a actiunii penale fata de inculpatul VODA MARCUS JUAN sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de omor. Tot marti, barbatul din Maguri a fost prezentat cu propunere de arestare preventiva judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, care a admis cererea si a dispus emiterea unui mandat de arestare preventiva pe numele inculpatului pentru o perioada de 30 de zile. In referatul propunerii de arestare preventiva procurorii au retinut faptul ca în noaptea de 25.09.2017, în jurul orelor 00:45, în apropierea unui cazinou din municipiul Lugoj, inculpatul VODA MARCUS JUAN, pe fondul unui conflict spontan si a consumului de alcool, i-a aplicat persoanei vatamate o lovitura de briceag în partea stanga a pieptului, lovitura în urma careia persoanei vatamate i-a fost provocata o plaga înjunghiata la nivelul hemitoracelui stang anterior, penetranta în cavitatea toracica, leziune traumatica ce a pus în primejdie viata persoanei vatamate. Cercetarile continua în cauza, în vederea stabilirii tuturor împrejurarilor de fapt si de drept în care a fost comisa fapta. Ministerul Public precizeaza ca punerea în miscare a actiunii penale reprezinta o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situatie, sa înfranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





