În prima zi a intervalului, media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 37 de grade. În a doua zi, aceasta va scădea cu aproximativ 4 grade, apoi va crește din nou până în data de 25 iulie, când se vor atinge valori de 37…39 de grade. În zilele de 26 și 27 iulie se va răci, astfel că, la finalul săptămânii, media temperaturilor maxime va ajunge în jurul a 28 de grade. În a doua săptămână, vremea se va încălzi ușor și treptat, însă media maximelor nu va mai depăși 32…33 de grade.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Minimele termice vor avea valori medii între 17 și 21 de grade în prima săptămână și între 13 și 17 grade în cea de-a doua.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi prezente izolat până în data de 25 iulie, pe arii extinse între 26 și 29 iulie, apoi pe suprafețe relativ restrânse.
Estimarea este realizată pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local prin modele statistice, fiind indicate și perioadele cu cea mai ridicată probabilitate de apariție a precipitațiilor.





